Catia Maxim - impresii despre volumul Întoarcerea, primul din seria Am murit, din fericire, de Theo Anghel

Theo Anghel -  ”Am murit din fericire” 

Despre subiecte grave precum viața, moartea sau dragostea numai de bine. Abordate de cititori și scriitori, în tonuri grave și pigmentate cu nuanțe diverse, mai mult sau mai puțin atavice, temele amintite sunt transpuse, cu o savuroasă lăcomie, din cotidian în ficțiunea literaturii. Nu numai în dimensiunea primitoare a poeziei din toate timpurile, ci și în proza de largă respirație, denumită roman. Dacă în poezie, temele respective își pot disimula, uneori genial, neputința lăuntrică, în proză și, mai ales, în roman, - grație desfășurării ample, acțiunii pe mai multe planuri, personajelor distinct individualizate, cu destinul marcat de caracter, dar și de întâmplări- asemenea subiecte au marea șansă de
a-și etala, perfect, siluetele morgane. Toate astea și încă altele le regăsim și în romanul lui Theo Anghel, al cărui titlu “Am murit din fericire” incită curiozitatea cititorului. Căci nu-ți vine să nu te întrebi dacă autoarea nu îți întinde încă din faza de titlu o capcană și nu te îndeamnă, cu vicleană abilitate, la o inversare de cuvinte- Din fericire, am murit - oferindu-ți totuși o prețioasă cheie de lectură. Un roman despre un accident sau un incident, populat de o sumdenie de personaje fictive, detaliate până la ultima fibră de imaginație. Cu gravitate și rigoare. Uneori, cu precizia sintetică a unei telegrame, alteori în ample desfășurări capabile să confere culoare. O lume, numită Chaos, nu poate fi decât bântuită. De Bine și Rău. De Alb și Negru. Contrarii sfârtecate de dorința atracției. Grație unor îngeri: Ama “o brunetă micuță, reprezenta Raiul” și Abel „blond și luminos ca un soare, Iadul”. Acestei lumi i se oferă, întotdeauna, șansa întâmplărilor neîntâmplătoare. Altminteri, după apariție, o lume cam decăzută. Când nu se mai poate însă, intervin recuperatori precum Oriana, un suflet căruia i se oferă, după moarte, șansa altei vieți  bogate în sensuri. Un univers dinamic, supervizat de bunul sau cinicul Dumnezeu, ajutat de doi administratori întru bine (Amadeus) și întru rău (Malorum), care au sarcina de a oferi fiecărui recuperator câte doi sfătuitori(salvatorem): unul reprezentând Lumina, celălalt Întunericul.

Romanul“Am murit din fericire” desfășoară panoplia unor subiecte grave într-un registru accesibil, presărat cu umor și zâmbete, cu dialoguri vii, antrenante. Când ironică, când autoironică, Theo Anghel oferă cititorului cătrănit de cotidian un zâmbet cât toate zilele și-l convinge că hazul de necaz rămâne leacul cel mai bine tolerat. Fără reacții adverse. Cu semnificații paralele, romanul “Am murit din fericire” nu va duce lipsă de cititori. Sper!

                                                                                               

 Catia Maxim