vineri, 20 februarie 2015

București FM recomandă romanul Am murit, din fericire: Întoarcerea


Bucureşti FM îţi recomandă cartea de weekend: „Am murit din fericire. Întoarcerea”

am-murit-din-fericireÎmi plăcea să fiu fată și aș fi fost în continuare dacă nu aș fi murit. Acum sunt un recuperator.Unul dintre cei mulți. Mă rog, prin cercurile înalte – la propriu – prin care mă învârt, ni se spune recuperatorum, dar nu m-am prăpădit niciodată după latină.
Vă întrebați cum de sunt moartă și totuși vă povestesc despre mine? Dacă tot ne-am așezat comozi, s-o iau cu începutul. Nu recuperez datorii, ci suflete. N-am recuperat niciunul până acum și asta pune în pericol propria mea recuperare. Mi s-au dat ca ajutoare doi salvatorem Ama și Abel. Ama vine din partea Raiului, iar Abel din a Iadului. Până acum nu m-au ajutat cu nimic, afurisiții ăștia se cunosc încă de pe când erau în viață și se pare că au multe de împărțit. După câtă pasiune pun în înfruntările lor, bănuiesc că au fost amanți. Dar să nu trag concluzii pripite.
Asta veţi afla din primele pagini ale romanului „Am murit din fericire. Întoarcerea” scris de Theo Anghel şi apărut la editura Herg Benet.
Viata de după moarte şi ceea ce se întâmplă în lumea de dincolo au fascinat minţile oamenilor încă din antichitate iar astfel de poveşti au indus întotdeauna un soi de curiozitate amestecată cu teamă. Însă curiozitatea şi imaginaţia autorilor, fie ei simpli povestitori sau scriitori consacraţi, a fost întotdeauna mai mare decat teama, iar asta a dat naştere unor poveşti captivante.
Eroina lui Theo Anghel este Oriana, o fată care moare într-un accident chiar în ziua nunţii ei. Pentru oricine asta ar părea sfârşitul dar nu şi pentru ea. Se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viață şi familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfățul şi confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apa Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalți, dar şi pe sine. Apar noi prieteni, noi dușmani şi… prima iubire?
Ei bine, asta ramâna să aflaţi singuri atunci când veţi citi cartea! Eu vă mai spun doar atât: nu veţi lăsa cartea din mână până când nu veţi întoarce şi ultima pagina!
Text: Cristina Toma

luni, 2 februarie 2015

Catia Maxim - impresii despre volumul Întoarcerea, primul din seria Am murit, din fericire, de Theo Anghel



Theo Anghel -  Am murit din fericire” 


Despre subiecte grave precum viața, moartea sau dragostea numai de bine. Abordate de cititori și scriitori, în tonuri grave și pigmentate cu nuanțe diverse, mai mult sau mai puțin atavice, temele amintite sunt transpuse, cu o savuroasă lăcomie, din cotidian în ficțiunea literaturii. Nu numai în dimensiunea primitoare a poeziei din toate timpurile, ci și în proza de largă respirație, denumită roman. Dacă în poezie, temele respective își pot disimula, uneori genial, neputința lăuntrică, în proză și, mai ales, în roman, - grație desfășurării ample, acțiunii pe mai multe planuri, personajelor distinct individualizate, cu destinul marcat de caracter, dar și de întâmplări- asemenea subiecte au marea șansă de
a-și etala, perfect, siluetele morgane. Toate astea și încă altele le regăsim și în romanul lui Theo Anghel, al cărui titlu
Am murit din fericire” incită curiozitatea cititorului. Căci nu-ți vine să nu te întrebi dacă autoarea nu îți întinde încă din faza de titlu o capcană și nu te îndeamnă, cu vicleană abilitate, la o inversare de cuvinte- Din fericire, am murit - oferindu-ți totuși o prețioasă cheie de lectură. Un roman despre un accident sau un incident, populat de o sumdenie de personaje fictive, detaliate până la ultima fibră de imaginație. Cu gravitate și rigoare. Uneori, cu precizia sintetică a unei telegrame, alteori în ample desfășurări capabile să confere culoare. O lume, numită Chaos, nu poate fi decât bântuită. De Bine și Rău. De Alb și Negru. Contrarii sfârtecate de dorința atracției. Grație unor îngeri: Ama o brunetă micuță, reprezenta Raiul” și Abel „blond și luminos ca un soare, Iadul”. Acestei lumi i se oferă, întotdeauna, șansa întâmplărilor neîntâmplătoare. Altminteri, după apariție, o lume cam decăzută. Când nu se mai poate însă, intervin recuperatori precum Oriana, un suflet căruia i se oferă, după moarte, șansa altei vieți  bogate în sensuri. Un univers dinamic, supervizat de bunul sau cinicul Dumnezeu, ajutat de doi administratori întru bine (Amadeus) și întru rău (Malorum), care au sarcina de a oferi fiecărui recuperator câte doi sfătuitori(salvatorem): unul reprezentând Lumina, celălalt Întunericul.



Romanul“Am murit din fericire” desfășoară panoplia unor subiecte grave într-un registru accesibil, presărat cu umor și zâmbete, cu dialoguri vii, antrenante. Când ironică, când autoironică, Theo Anghel oferă cititorului cătrănit de cotidian un zâmbet cât toate zilele și-l convinge că hazul de necaz rămâne leacul cel mai bine tolerat. Fără reacții adverse. Cu semnificații paralele, romanul Am murit din fericire” nu va duce lipsă de cititori. Sper!
                                                                                               
 Catia Maxim

duminică, 1 februarie 2015

Note semnate de Gabriel Gherbăluță, asupra romanului Am murit, din fericire: Întoarcerea

Note asupra romanului Am murit, din fericire-Întorcerea
de Gabriel Gherbăluță
Am murit, din fericire - Întoarcerea, Cartea întâi

Avertisment!
Nu sunt fan declarat al prozei feminine. Pânǎ anul acesta singura prozatoare care conta și era prezentǎ într-un top al preferintelor mele românești era Hortensia Papadat Bengescu.
Totul pânǎ anul acesta când opțiunile mele au suferit o transformare neașteptatǎ; lectura a douǎ romane contemporane românești scrisǎ de douǎ debutante a produs declicul.
Romanul lui Theo Anghel-Am murit, din fericire, apǎrut în 2014 la editura HERG BENET,este unul dintre cele douǎ romane pomenite mai sus.
Motivarea alegerii;
Voi fi scurt aici… îmi place!
Argumentatio;
Deși apǎrut într-o colecție numitǎ “teen fiction”, cartea nu este un SF, decât în mǎsura în care acceptǎm convenția propusǎ de autoare. Oriana un recuperator de suflete întors între noi dupǎ moarte. Tema îngerului trimis printre oameni nu e nouǎ si autoarea are înțelepciunea și maturitatea sǎ nu marșeze pe ea ci sǎ o foloseascǎ doar ca pe un simplu pretext în analiza chirurgicala aproape, a unei societǎți bolnave.
“AM MURIT, DIN FERICIRE”al lui THEO ANGHEL, nu este un fantasy! Este un roman realist autentic, scris cu o mânǎ sigurǎ pe tehnicile epicului modern. Nimic nu trǎdeazǎ debutantul din THEO ANGHEL. Mânuirea sigurǎ a verbului, limbajul veridic non-convențional, tehnicile narative moderniste, trimit cu gândul la un autor experimentat, cu un numǎr de cǎrți în spate. Surpriza este maximǎ când afli cǎ romanul cu pricina este cel de debut!
Oriana e un personaj de roman realist. Un personaj tipic, insumând calitǎțile si defectele unei generații; cea din zilele noastre. Nu cǎutați în ea trǎsǎturile maicii Tereza sau ale altui sfânt reîntors pe asfaltul contemporan cǎ veți eșua ! Personajul suferǎ de fapt de trezirea la viață abia dupǎ moarte. Din rolul de salvator, recuperator, un fel de Robin Hood al timpurilor moderne, se alege praful! Dar tocmai aceasta demitizare a lui Good Angel si a ajutoarelui lui Alma si Abel dau savoare romanului; savoare si veridicitate în același timp.
Tot între plusuri putem trece pendularea între viața dinainte-flashuri remarcabile prin concizie și ironie- și viața de recuperator; de fapt, adevǎrata viață a Orianei
Theo Anghel e un bun pictor, un excelent observator al exteriorului, al lumii reale. Nu face analize socio-economice sofisticate; descrie însǎ cu acuratețe ceea ce vede. și vede al naibii de clar!
Nu putem trece cu vederea totuși un minus; conventionalitatea celor douǎ ajutoar e ale sale;Alma și Abel. Înțelegem nevoia de antiteza dintre bine și rǎu dar în viață între alb și negru existǎ cenușiul. Personajele astea douǎ ar fi mai puțin anoste dacǎ ar fi mai cenușii.
Închei prin a remarca ceva ce m-a frapat de la prima actiune a Orianei. Theo Anghel ne propune un tip nou de personaj în romanul românesc;eroina ninja! și asta e de fapt noutatea absolutǎ a romanului
Concluzii; concluziile le veți trage voi dupǎ lectura romanului. Eu am încercat doar în notele astea sǎ vǎ explic de ce încep sǎ devin fan al romancierilor femei.

Gabriel Gherbăluță

Spread_Coperta_Am-murit,-din-fericire--Intoarcerea

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Am murit, din fericire: Întoarcerea, de Theo Anghel - Recenzie de Simona Ștefana Stoica

Am murit, din fericire: Întoarcerea

Recenzie de Simona Ștefana Stoica

30 Decembrie 2014



EDITURA: Herg Benet
AN APARIŢIE: 2014

Pentru fanii Richelle Mead şi ai seriei Georgina Kincaid, pentru cititorii dornici de o gură rece de aer proaspăt (fără să fie nevoiţi să escaladeze Everestul sau să deschidă uşa şi să tremure de frig după câteva secunde), pentru cei curiosi, care vor să citească un roman inedit şi alert, unde atât îngerii, cât şi demonii, te vor face să râzi cu lacrimi în cele mai neobişnuite momente, le recomand cu căldură romanul de debut al tinerei autoare Theo Anghel: Am murit, din fericite: Întoarcerea.
Sărbătorile mi-au mâncat vacanţa, musafirii şi rudele timpul liber, dar, printre picături, am reuşit să citesc câteva cărţi. M-am încăpăţânat să termin romanul în aceeaşi zi în care l-am început (adică ieri), indiferent de oră, pentru că abia m-am convins să îl las din mână când auzeam uşa de la intrare cum se deschide şi pe mama cum mă strigă să cobor şi să-i întâmpin pe X şi pe Y (sper că ei nu vor citi recenzia, dar vizita nu a picat într-un moment oportun), când eu muream de nerăbdare să văd ce se mai întâmplă cu Oriana şi plapuma refuza să se desprindă din îmbrăţişarea în care o ţinusem prizonieră cel puţin o oră.
Oriana este o tânără de 19 ani, o rebelă plină de surprize, o fire vulcanică şi o persoană care îşi doreşte să aibă o familie, să se simtă în siguranţă şi ocrotită, chiar dacă este nevoită să ia câteva decizii egoiste pentru a-şi îndeplini visul şi să îi rănească pe cei pe care îi iubeşte.
El luă disperarea cu care mă agăţam de el drept dragoste, dar tot aşa o interpretam şi eu. Credeam că îl iubesc nebuneşte, când de fapt nu era vorba decât de nevoia mea patologică de siguranţă, de apartenenţa la o familie.”
În ziua nunţii, Oriana moare într-un accident. Viaţa nu îi trece prin faţa ochilor, nu păşeşte cu teamă prin tunel, până când ajunge la lumină. Ea este specială. Ea este deosebită. Şi se întoarce în Chaos (lumea noastră), ca recuperator de suflete (recuperatorum), după ce este instruită de un reprezentant al Raiului şi studiată cu amuzament de un trimis din partea Iadului, care îi distrage atenţia şi o face să fie neatentă la regulile şi instrucţiunile îngerului. Nu cel mai bun început pentru noua ei viaţă, nu?

Cum recuperatorii au nevoie de puţină îndrumare (fie că sunt sfaturi, remarci usturătoare la vestimentaţie sau cineva cu care să vorbească), Oriana primeşte două ajutoare, doi salvatorem: pe Ama, blândă şi blajină, îngerul care o linişteşte şi îi oferă alinare („M-am dezumflat ca un balon sub influenţa cuvintelor ei. Nu ştiu cum naiba făcea, că păreau acompaniate de o muzică de harpă cântată de nişte amoraşi durdulii lenevind pe nori pufoşi. Vocea ei era cel mai eficient tranchilizant.) şi Abel, şmecheraşul drăcuşor, mereu pus pe glume, care o face pe Oriana să conştientizeze că limita dintre Bine şi Rău nu este mereu atât de vizibilă pe cât ne-am dori şi de multe ori o trecem fără să ne dăm seama („Sau poate că mă obişnuisem atât de mult cu el, încât uitasem cine era şi de unde venea. Mă deprinsesem a convieţui cu discipolul diavolului. Îl aclimatizasem. Partea proastă în toată povestea asta e că la un moment dat obişnuinţa cu răul, orice chip ar avea el, ajunge să-i confere legitimitate.).
Relaţia/Camaredenia/Legătura dintre Ama şi Abel este delicios conturată de autoare. Cum ei trebuie să stea 24/24 cu Oriana, tânăra recuperatoare are momente când ar vrea să fugă şi să nu mai fie martora discuţiilor nesfârşite dintre un înger şi un drăcuşor, care găsesc tot timpul motive de ceartă. Cu timpul, ea conştientizează cât de mult s-a ataşat de ei şi că prezenţa lor îi oferă alinare şi sprijin, iar replicile lor îi aduc (aproape) mereu un zâmbet pe buze. Devin o parte din familia pe care şi-a dorit-o când era în viaţă.
Până acum nu m-au ajutat cu nimic, afurisiţii ăştia se cunosc încă de pe când erau în viaţă şi se pare că au multe de împărţit. După câtă pasiune pun în înfruntările lor, bănuiesc că au fost amanţi. Dar să nu trag concluzii pripite.”
 Cei mai mulți oameni nu sunt fericiți pentru că ignoră usurința cu care pot ajunge să fie. Fericirea costă mult, întodeauna mai mult decât pot sau sunt dispuși să plătească. O întrezăresc cu ochi miopi de partea cealaltă a prezentului lor. Se află în locurile mult dorite, niciodată în cele avute deja. Pentru mine, lucrurile se simplificaseră, dintr-o dată, chiar în acel moment. Fericirea se afla în umerii celor doi prieteni, lipiți de ai mei. Atât de simplu era.

Oriana este în căutare de răspunsuri. Vrea să înţeleagă legile şi regulile pe baza cărora îşi trăiesc recuperatorii viaţa și să elimine sentimentul de vină care o doboară când hotărârile pe care le ia o îndeamnă să aleagă între două persoane. Cum poate să decidă cine va muri? Cine sau Ce îi dă ei acest drept, această putere?
Existenţa ei este împărţită în două lumi, care se desfăşoară în paralel.
Noaptea lucrează la un bar/restaurant, se abţine cu greu să nu îi lovească pe cei care încearcă să o ciupească sub fusta indecent de scurtă (uniforma asta de lucru) şi învaţă ingredientele pentru cocktailuri de la Marc, un bărbat chipeş, de care se simte imediat atrasă, al cărui zâmbet o face să se topească în spatele tejghelei, în ciuda atenţionărilor Amei: este un recuperatorum pierdut, care a trecut de partea Întunericului. Detalii, detalii.
Mă studia milimetru cu milimetru. De parcă ar fi încercat să-mi citească gândurile. Speram că n-o poate face, altfel ar fi aflat că-l considerăm destul de atrăgător şi că avea un zâmbet de milioane, în ciuda aspectului de asasin plătit.”
Ziua, când nu este prea ocupată să doarmă şi să mănânce, îi ajută pe cei din jur, de la vecina abuzată de o brută de om, la un grup de oameni ai străzii, majoritatea copii, cărora le cumpăra de mâncare din bacşişuri.
Cartea este incredibilă. După fiecare capitol parcurs, îţi pui întrebări, te gândeşti la lucruri care înainte ţi se păreau superficiale, treci printr-un carusel de emoţii, însă surâsul nu îţi va părăsi chipul, indiferent de situaţie. Pentru că ştii şi simţi că mai există o şansă pentru orice și pentru oricine.