EDITURA: Herg Benet
AN APARIŢIE: 2014
Pentru fanii Richelle Mead şi ai seriei Georgina Kincaid, pentru cititorii dornici de o gură rece de aer proaspăt (
fără să fie nevoiţi să escaladeze Everestul sau să deschidă uşa şi să tremure de frig după câteva secunde),
pentru cei curiosi, care vor să citească un roman inedit şi alert, unde
atât îngerii, cât şi demonii, te vor face să râzi cu lacrimi în cele
mai neobişnuite momente, le recomand cu căldură romanul de debut al
tinerei autoare
Theo Anghel:
Am murit, din fericite: Întoarcerea.
Sărbătorile
mi-au mâncat vacanţa, musafirii şi rudele timpul liber, dar, printre
picături, am reuşit să citesc câteva cărţi. M-am încăpăţânat să termin
romanul în aceeaşi zi în care l-am început (
adică ieri),
indiferent de oră, pentru că abia m-am convins să îl las din mână când
auzeam uşa de la intrare cum se deschide şi pe mama cum mă strigă să
cobor şi să-i întâmpin pe X şi pe Y (
sper că ei nu vor citi recenzia, dar vizita nu a picat într-un moment oportun),
când eu muream de nerăbdare să văd ce se mai întâmplă cu Oriana şi
plapuma refuza să se desprindă din îmbrăţişarea în care o ţinusem
prizonieră cel puţin o oră.
Oriana este o tânără de 19 ani, o
rebelă plină de surprize, o fire vulcanică şi o persoană care îşi
doreşte să aibă o familie, să se simtă în siguranţă şi ocrotită, chiar
dacă este nevoită să ia câteva decizii egoiste pentru a-şi îndeplini
visul şi să îi rănească pe cei pe care îi iubeşte.
„El
luă disperarea cu care mă agăţam de el drept dragoste, dar tot aşa o
interpretam şi eu. Credeam că îl iubesc nebuneşte, când de fapt nu era
vorba decât de nevoia mea patologică de siguranţă, de apartenenţa la o
familie.”
În ziua nunţii, Oriana moare într-un
accident. Viaţa nu îi trece prin faţa ochilor, nu păşeşte cu teamă prin
tunel, până când ajunge la lumină. Ea este specială. Ea este deosebită.
Şi se întoarce în Chaos (
lumea noastră), ca recuperator de suflete (
recuperatorum),
după ce este instruită de un reprezentant al Raiului şi studiată cu
amuzament de un trimis din partea Iadului, care îi distrage atenţia şi o
face să fie neatentă la regulile şi instrucţiunile îngerului. Nu cel
mai bun început pentru noua ei viaţă, nu?

Cum recuperatorii au nevoie de puţină îndrumare (
fie că sunt sfaturi, remarci usturătoare la vestimentaţie sau cineva cu care să vorbească), Oriana primeşte două ajutoare, doi
salvatorem: pe Ama, blândă şi blajină, îngerul care o linişteşte şi îi oferă alinare (
„M-am
dezumflat ca un balon sub influenţa cuvintelor ei. Nu ştiu cum naiba
făcea, că păreau acompaniate de o muzică de harpă cântată de nişte
amoraşi durdulii lenevind pe nori pufoşi. Vocea ei era cel mai eficient
tranchilizant.”) şi Abel,
şmecheraşul drăcuşor, mereu pus pe glume, care o face pe Oriana să
conştientizeze că limita dintre Bine şi Rău nu este mereu atât de
vizibilă pe cât ne-am dori şi de multe ori o trecem fără să ne dăm seama
(
„Sau poate că mă obişnuisem atât de mult cu el, încât
uitasem cine era şi de unde venea. Mă deprinsesem a convieţui cu
discipolul diavolului. Îl aclimatizasem. Partea proastă în toată
povestea asta e că la un moment dat obişnuinţa cu răul, orice chip ar
avea el, ajunge să-i confere legitimitate.
”).
Relaţia/Camaredenia/Legătura
dintre Ama şi Abel este delicios conturată de autoare. Cum ei trebuie
să stea 24/24 cu Oriana, tânăra recuperatoare are momente când ar vrea
să fugă şi să nu mai fie martora discuţiilor nesfârşite dintre un înger
şi un drăcuşor, care găsesc tot timpul motive de ceartă. Cu timpul, ea
conştientizează cât de mult s-a ataşat de ei şi că prezenţa lor îi oferă
alinare şi sprijin, iar replicile lor îi aduc (
aproape) mereu un zâmbet pe buze. Devin o parte din familia pe care şi-a dorit-o când era în viaţă.
„Până
acum nu m-au ajutat cu nimic, afurisiţii ăştia se cunosc încă de pe
când erau în viaţă şi se pare că au multe de împărţit. După câtă pasiune
pun în înfruntările lor, bănuiesc că au fost amanţi. Dar să nu trag
concluzii pripite.”
„Cei
mai mulți oameni nu sunt fericiți pentru că ignoră usurința cu care pot
ajunge să fie. Fericirea costă mult, întodeauna mai mult decât pot sau
sunt dispuși să plătească. O întrezăresc cu ochi miopi de partea
cealaltă a prezentului lor. Se află în locurile mult dorite, niciodată
în cele avute deja. Pentru mine, lucrurile se simplificaseră, dintr-o
dată, chiar în acel moment. Fericirea se afla în umerii celor doi
prieteni, lipiți de ai mei. Atât de simplu era.”

Oriana
este în căutare de răspunsuri. Vrea să înţeleagă legile şi regulile pe
baza cărora îşi trăiesc recuperatorii viaţa și să elimine sentimentul de
vină care o doboară când hotărârile pe care le ia o îndeamnă să aleagă
între două persoane. Cum poate să decidă cine va muri? Cine sau Ce îi dă
ei acest drept, această putere?
Existenţa ei este împărţită în două lumi, care se desfăşoară în paralel.
Noaptea
lucrează la un bar/restaurant, se abţine cu greu să nu îi lovească pe
cei care încearcă să o ciupească sub fusta indecent de scurtă (
uniforma asta de lucru)
şi învaţă ingredientele pentru cocktailuri de la Marc, un bărbat
chipeş, de care se simte imediat atrasă, al cărui zâmbet o face să se
topească în spatele tejghelei, în ciuda atenţionărilor Amei: este un
recuperatorum pierdut, care a trecut de partea Întunericului. Detalii, detalii.
„Mă
studia milimetru cu milimetru. De parcă ar fi încercat să-mi citească
gândurile. Speram că n-o poate face, altfel ar fi aflat că-l considerăm
destul de atrăgător şi că avea un zâmbet de milioane, în ciuda
aspectului de asasin plătit.”
Ziua,
când nu este prea ocupată să doarmă şi să mănânce, îi ajută pe cei din
jur, de la vecina abuzată de o brută de om, la un grup de oameni ai
străzii, majoritatea copii, cărora le cumpăra de mâncare din bacşişuri.
Cartea
este incredibilă. După fiecare capitol parcurs, îţi pui întrebări, te
gândeşti la lucruri care înainte ţi se păreau superficiale, treci
printr-un carusel de emoţii, însă surâsul nu îţi va părăsi chipul,
indiferent de situaţie. Pentru că ştii şi simţi că mai există o şansă
pentru orice și pentru oricine.